Abreviere pentru Access Control Lists. ACL-urile sînt utilizate pentru a verifica accesul unui utilizator (autentificat). În CUPS există suport iniţial simplu pentru ACL-uri, dar acesta va fi rafinat în versiunile viitoare.
See Also Autentificare.
AppSocket este un protocol pentru transferul datelor de tipărit şi este frecvent numit "Tipărire Directă TCP/IP". Hewlett-Packard® a preluat AppSocket, i-a adăugat cîteva extensii minore şi a avut un succes extraordinar în redenumirea şi popularizarea lui sub brandul "HP® JetDirect"...
See Also Protocol HP® JetDirect, Tipărire Directă TCP/IP.
APSfilter este utilizat de obicei în contextul tipăririi UNIX® "clasice" (LPD în stil BSD). Este un script de interpretor sofisticat, deghizat ca program de filtrare "totul-în-unul". În realitate, APSfilter apelează "filtrele reale" ca să facă lucrarea necesară. El trimite automat lucrările de tipărit prin celelalte filtre, bazîndu-se pe analiza iniţială a tipului de fişier de tipărit. A fost scris şi este dezvoltat de Andreas Klemm. Este similar cu Magicfilter şi în cele mai multe din cazuri utilizează Ghostscript pentru conversia fişierelor. Unele distribuţii de Linux (de exemplu SuSE®) utilizează APSfilter, altele Magicfilter (de exemplu Red Hat®), iar unele permit selectarea unuia din ele (de exemplu *BSD). CUPS nu are nevoie de APSfilter, deoarece execută propriile rutine de recunoaştere a tipului de fişier (bazate pe tipurile MIME) şi aplică propria logică filtrare.
See Also Ghostscript, Magicfilter, Tipuri MIME, printcap.
Dovedirea identităţii unei anumite persoane (posibil prin intermediul unei perechi cont/parolă sau cu ajutorul unui certificat) este de obicei numită autentificare. După ce sînteţi autentificat, puteţi avea sau nu acces la resursa dorită, în funcţie de ACL-uri.
See Also ACL-uri.
În contextul tipăririi, un server sau o maşină poate primi informaţii suplimentare de la imprimantă (mesaje de stare etc.), după o cerere sau fără un motiv prealabil. AppSocket ( = HP® JetDirect), CUPS şi IPP suportă comunicaţii bidirecţionale, LPR/LPD şi tipărirea în stil BSD, nu...
See Also Protocol AppSocket, CUPS, Tipărire Directă TCP/IP, Protocol HP® JetDirect, IPP, Tipărire LPR/LPD.
Termen generic pentru variante diferite ale metodei tradiţionale de tipărire UNIX®. Prima versiune a sa a apărut la începutul anilor '70 pe BSD UNIX® şi a fost descrisă formal în RFC 1179 numai pe la sfîrşitul lui 1990. La momentul în care a fost descrisă pentru prima oară tipărirea "distantă" BSD, imprimantele erau seriale ori dispozitive conectate direct la maşină (cu un Internet format din nu mai mult de 100 de noduri!). Imprimantele utilizau hîrtie continuă cu găurele alimentate printr-un mecanism tractor. Simple linii de text ASCII era imprimate prin lovirea unei panglici dintr-o cutie. Hîrtia ieşea împăturită în zig-zag ca un "şarpe". Tipărirea la distanţă însemna trimiterea unui fişier ce se dorea printat de la o maşină învecinată din camera alăturată. Cît s-a schimbat tehnologia! Imprimantele uzuale moderne utilizează acum foi tăiate, au inteligenţă înglobată care să calculeze imaginile raster pagină după pagină ce sînt trimise către ele utilizînd unul dintre puternicele limbaje de descriere a paginii (PDL - Page Description Language). Multe sînt noduri de reţea în adevăratul sens al cuvîntului, avînd microprocesor, memorie RAM, un hard disk şi propriul sistem de operare şi sînt ataşate la o reţea cu, posibil, milioane de utilizatori... Este o dovadă clară a flexibilităţii conceptului UNIX® de a rezolva astfel lucrurile, care a reuşit să facă idea de "Line Printing" să funcţioneze chiar şi în aceste condiţii moderne. Dar a venit şi timpul pentru ceva mai nou -- IPP.
See Also IPP, CUPS, Tipărire LPR/LPD.
Abreviere pentru Common UNIX Printing System. CUPS este cel mai modern sistem de tipărire UNIX® şi Linux, oferind servicii de tipărire şi maşinilor client Microsoft® Windows® şi Apple Mac® OS. Bazat pe IPP, el corectează toate slăbiciunile vechiului sistem de tipărire în stil BSD, asigurînd autentificare, criptare şi ACL-uri, plus mult mai multe funcţii. În acelaşi timp, prin LPR/LPD (stilul BSD), este suficient de compatibil în sens invers pentru a servi toţi clienţii de tip vechi, non-IPP. CUPS este capabil să controleze orice imprimantă PostScript® utilizînd PPD-urile producătorului (fişier PostScript Printer Description), sistem orientat la momentul respectiv numai pentru tipărirea din Microsoft® Windows NT. Tipărirea KDE lucrează la maxim de performanţă cînd este bazată pe CUPS.
See Also ACL-uri, Autentificare, Tipărire în stil BSD, IPP, KDEPrint, Tipărire LPR/LPD, PPD.
Disponibil deocamdată numai în limba germană, (traducerea este în curs de desfăşurarea), CUPS-FAQ este o resursă valoroasă care răspunde la multe întrebări pe care le poate pune un începător la tipărirea cu CUPS.
See Also Manualul KDEPrint....
CUPS-O-Matic a fost primul modul "separat" pentru sistemul de tipărire CUPS. El este disponibil pe site-ul de web Linuxprinting.org website pentru a oferi un serviciu "online" de generat PPD-uri. Împreună cu scriptul Perl însoţitor, cupsomatic, trebuie instalat ca suport adiţional pentru CUPS. El redirectează rezultatul din filtrul nativ pstops într-un lanţ corespunzător de filtre Ghostscript. După execuţie pasează datele rezultate înapoi către un "subsistem" CUPS pentru a fi trimise către imprimantă. În acest mod CUPS-O-Matic asigură suport pentru orice imprimantă cunoscută care a funcţionat mai înainte în mediul Ghostscript "clasic". Dacă la orizont nu se întrevede suport nativ CUPS pentru acea imprimantă... CUPS-O-Matic este înlocuit de mult mai capabilul PPD-O-Matic.
See Also cupsomatic, PPD-O-Matic, Foomatic.
Scriptul Perl cupsomatic (plus un mediu Perl funcţional din calculatorul dumneavoastră) este necesar pentru a face ca orice PPD generatd de CUPS-O-Matic (sau PPD-O-Matic) să meargă cu CUPS. El a fost scris de Grant Taylor, autorul "Linux Printing HOWTO" ("Cum să tipărim din Linux") şi responsabilul bazei de date de imprimante de pe site-ul Linuxprinting.org.
See Also CUPS-O-Matic, Foomatic, cupsomatic.
Abreviere pentru Disk and execution monitor. Demonii există pe toate sistemele UNIX® pentru a executa activităţi independente de intervenţia utilizatorului. Cititorii familiari mai mult cu Microsoft® Windows® pot să asocieze demonii şi activităţiile de care sînt responsabili cu "serviciile". Un exemplu de demon prezent pe toate sistemele UNIX® de tip vechi este LPD (Line Printer Daemon). În lumea UNIX®, CUPS se remarcă de departe ca succesor al LPD şi de asemenea operează ca proces demon.
See Also SPOOLing.
Cu ani în urmă, cînd tipărirea în Linux era într-adevăr dificilă, numai tipărirea la linia de comandă era cunoscută celor mai mulţi linuxişti. Nu existau opţiuni de tipărire pentru a face tipărituri. Grant Taylor, autorul "Linux Printing HOWTO" ("Cum să tipărim în Linux"), a strîns majoritatea informaţiilor disponibile despre imprimante, drivere şi filtre în baza sa de date. O dată cu apariţia conceptului CUPS, utilizarea extinsă a PPD-urilor chiar şi la imprimantele non-PostScript, el a realizat potenţialul acelei baze de date: dacă cineva pune diferite bucăţi de date (cu un conţinut care poate fi descris după criteriile "Cu ce Ghostscript sau cu ce alte filtre tipăreşte un dispozitiv?", "Cît de bine?" şi "Ce opţiuni de linie de comandă există?") în fişiere compatibile PPD, poate avea toată puterea lui CUPS peste "driver"-ele imprimantelor tradiţionale. Acesta s-a dezvoltat într-un concept mult mai larg, cunoscut acum sub numele de "Foomatic". Foomatic extinde capabilităţile celorlalte spool-ere (LPR/LPD, LPRng, PDQ, PPR) pînă la un anumit punct ("furînd" unele concepte de la CUPS). Baza de Date Linuxprinting nu este orientată numai către Linux -- cei care rulează alte sisteme de operare bazate pe UNIX® (de exemplu *BSD sau Mac® OS X) vor beneficia de informaţiile şi software-ul aflat acolo.
See Also Foomatic, Baza de Date Linuxprinting.org.
Aceasta este o metodă care în general utilizează portul TCP/IP 9100 pentru a realiza conectarea la imprimantă. Merge cu multe imprimante de reţea moderne şi are cîteva avantaje faţă de LPR/LPD: este mai rapidă şi oferă un "canal de stare invers" de la imprimantă către maşina care trimite lucrarea de tipărit.
See Also Protocol AppSocket, Protocol HP® JetDirect.
Termenul "driver-e de imprimantă", utilizat în sensul platformei Microsoft® Windows®, nu se aplică în întregime la platforma Linux sau UNIX®. Funcţionalitatea unui "driver" este realizată pe UNIX® de mai multe componente modulare diferite care lucrează împreună. La baza driver-elor de imprimantă există "filtrele". Ele convertesc fişierele de tipărit de la un format de intrare dat la altul care este acceptat de imprimanta ţintă. În cele mai multe dintre cazuri filtrele pot fi conectate între ele ca să formeze un "lanţ" de filtre, unde numai rezultatul ultimei conversii este trimis la imprimantă. Transferul propriu-zis al datelor către dispozitiv este realizat de un "subsistem suport" (backend).
Firma lui Mike Sweet, care a contribuit cu cîteva produse software al softţaree pentru comunitatea software-ului liber. Printre ele se înnumără versiunea iniţială a Gimp-Print, utilitarul de împachetare software EPM şi HTMLDOC. Acesta din urmă este utilizat de "Proiectul de Documentare Linux" (LDP) pentru a genera versiunea PDF documentaţiilor "Cum să...?". Dar cel mai important produs este CUPS (Common UNIX® Printing System). ESP se autofinanţează din vînzarea unei versiuni comerciale de CUPS numită ESP PrintPro, care include unele îmbunătăţiri de nivel profesional.
See Also CUPS, ESP PrintPro, ESP, Gimp-Print.
Criptarea datelor confidenţiale reprezintă o problemă de importanţă capitală dacă le transferaţi prin Internet sau chiar în intraneturi. Tipărirea cu protocoalele tradiţionale nu este criptată deloc -- de exemplu este foarte uşor să interceptezi şi să "asculţi" un flux de date PostScript® sau PCL transferat pe fir. De aceea, la proiectarea IPP, s-a luat în calcul adăugarea uşoară a unor mecanisme de criptare. Acestea pot fi oferite în acelaşi fel ca la standardele de criptare a traficului HTTP: SSL şi TLS.
See Also Autentificare, CUPS, IPP, Criptare SSL(3), Criptare TLS.
Imprimantele inkjet Epson sînt printre cele bine suportate modele de driverele software libere, deoarece firma nu a fost atît de secretoasă cu dispozitivele lor şi au oferit programatorilor specificaţii tehnice. Calitatea excelentă a tipăririi obţinută de Gimp-Print pe seria de imprimante Stylus poate fi atribuită deschiderii acestei firme. De asemenea au contractat firma Easy Software Products pentru a întreţine o versiune îmbunătăţiţă a Ghostscript ("ESP GhostScript") pentru un oferi un suport mai bun portofoliului lor de imprimante.
See Also Ghostscript.
Primele imprimante apărute tipăreau numai date ASCII. Pentru a iniţia o linie nouă sau pentru a ejecta pagina, ele cunoşteau secvenţe de comenzi speciale, ce adeseori erau însoţite de un caracter iniţial de "recunoaştere" -- caracterul [ESC], "escape". HP® a dezvoltat acest concept în seria sa de limbaje PCL publicate pînă astăzi, avînd dezvoltat în acest moment un limbaj complet de descriere a paginii (PDL - Page Description Language)ce a răsărit din acele începuturi umile.
Abreviere pentru Epson Standard Codes for Printers. Pe lîngă PostScript® şi PCL, limbajul de imprimantă ESC/P de la Epson este unul dintre cele mai cunoscute.
See Also PCL, PostScript®, HP®/GL.
Abreviere pentru Easy Software Products, firma care a dezvoltat CUPS ("Common UNIX® Printing System").
See Also Easy Software Products, CUPS, ESP PrintPro.
O versiune de Ghostscript care este dezvoltată de Easy Software Products. Ea include driver-e Gimp-Print precompilate pentru multe imprimante inkjet (plus alte bunătăţi). ESP Ghostscript va produce tipărituri de calitate fotografică în cele mai multe cazuri, în special cu modelele din seria Epson Stylus. ESP Ghostscript este software sub licenţa GPL.
See Also Easy Software Products, CUPS, ESP PrintPro.
Această versiune profesională a CUPS ("Common UNIX® Printing System") este vîndută de dezvoltatorii CUPS împreună cu mai mult de 2300 de driver-e de imprimantă pentru multe platforme de UNIX® comerciale. ESP PrintPro este făcut să lucreze "direct scos din cutie" cu o configurare minimală sau chiar deloc din partea utilizatorilor sau a administratorilor de sistem. ESP vinde şi contracte de suport tehnic pentru CUPS şi PrintPro. Aceste vînzări ajută programatorii, care dezvoltă versiunea liberă de CUPS, să-şi cîştige existenţa.
See Also CUPS.
Filtrele, în general, sînt programele care iau datele de intrare, le prelucrează şi le livrează ca date de ieşire. Ele pot să modifice sau nu datele. În contextul tipăririi sînt programe care convertesc un fişier dat (destinat tipăririi, dar necorespunzător în formatul prezentat) într-un format tipăribil. Uneori trebuie construit un întreg "lanţ de filtre" pentru a obţine scopul dorit, conectînd ieşirea unui filtru la intrarea următorului.
See Also Ghostscript, RIP.
Foomatic a apărut mai întîi ca un nume comun pentru un set de utilitare disponibile la Linuxprinting.org. Acestea uşurau utilizarea Ghostscript-ului tradiţional şi a altor filtre de imprimante şi extindeau funcţionalităţile filtrelor adăugînd mai multe opţiuni de linie de comandă sau explicau datele executate de driver. Variante rezultate din Foomatic sînt CUPS-O-Matic, PPD-O-Matic, PDQ-O-Matic, LPD-O-Matic, PPR-O-Matic, MF-O-Matic şi Direct-O-Matic. Toate acestea permit generarea directă a fişierelor de configurare corespunzătoare ale imprimantei, prin simpla selectare a modelului dorit şi a driver-ului sugerat (sau alternativ) pentru acea maşină. De curînd Foomatic gravitează în jurul ideii de a deveni un sistem "meta-spooling" ce permite configurarea subsistemului de tipărire printr-un set unificat de comenzi. Abordarea este mult mai complicată decît interfaţa grafică a KDEPrint, care execută o activitate similară pentru subsisteme de tipărire diferite.
See Also CUPS-O-Matic, PPD-O-Matic, cupsomatic.
Ghostscript este un procesor raster de imagine PostScript® (RIP - Raster Image Processor) în software, dezvoltat pentru prima oară de L. Peter Deutsch. Întotdeauna există o versiune GPL a Ghostscript pentru utilizare şi distribuire liberă (cel mult cu un an vechime), în timp ce versiunea curentă este vîndută comercial sub altă licenţă. Ghostscript este utilizat pe scară largă în Linux şi UNIX® pentru transformarea fişierelor PostScript® în date raster corespunzătoare pentru a fi trimise la dispozitive non-PostScript®.
See Also PostScript®, RIP.
În ciuda numelui său, Gimp-Print nu mai este de mult un modul utilizat pentru tipărirea din popularul program Gimp -- codul său de bază este compilat într-un larg set de PPD-uri şi filtre asociate ce se integrează cu supleţe în CUPS. El suportă în jur de 130 de modele diferite de imprimante şi asigură o tipărire de calitate fotografică în cele mai multe cazuri. Lucrează şi ca filtru Ghostscript utilizat cu orice alt program care necesită o rasterizare RIP la nivel software. De asemenea este prezent şi ca librărie utilizabilă de aplicaţiile software ce au nevoie de funcţii de rasterizare.
See Also Lexmark, RIP, Ghostscript.
Abreviere pentru Hewlett-Packard, una din primele companii care au distribuit driver-e Linux de imprimantă. Ceva mai recent, ea a lansat pachetul de drivere "HPIJS", ce include codul sursă şi o licenţă liberă. Este primul producător care a făcut acest lucru. HPIJS suportă foarte multe modele recente de imprimante InkJet şi DeskJet.
Abreviere pentru HP® Graphical Language, un limbaj de imprimare HP® utilizat în principal de plotere. Multe aplicaţii CAD (Computer Aided Design) generează pentru tipărire fişiere HP®/GL.
See Also ESC/P, PCL, PostScript®.
Un termen promovat de HP® pentru a descrie propria implementare a transferului de date de tipărit către imprimantă folosind de fapt protocolul "AppSocket" (cunoscut şi sub denumirea "Tipărire Directă TCP/IP").
See Also Protocol AppSocket, Tipărire Directă TCP/IP.
Abreviere pentru Internet Engineering Task Force, un consiliu de experţi în Internet, software şi hardware care discută noi tehnologii de interconectare şi adesea ajung la concluzii care sînt privite de mulţi ca standarde. "TCP/IP" este cel mai faimos exemplu. Standardele IETF, precum şi ciornele, discuţiile, ideile şi tutoriale utile sînt prezentate în scris în faimoasele serii de "RFC"-uri, care sînt disponibile publicului şi sînt incluse în majoritatea distribuţiilor de Linux şi BSD.
Abreviere pentru Internet Printing Protocol, definit într-o serie de RFC-uri acceptate de IETF cu remarca "standard propus". A fost proiectat de PWG. -- IPP este o modalitate complet nouă pentru tipărirea în reţea dar utilizează cîteva metode cunoscute şi dovedite ca bune pentru transferul propriu-zis al datelor: HTTP 1.1! Evitînd "să reinventeze roata" şi bazîndu-se pe un standard Internet existent şi robust, IPP este capabil să capteze în cadrul său de lucru şi alte mecanisme HTTP standard compatibile: * mecanismele de autentificare Basic, Digest sau cu certificat; * criptarea datelor transferate cu SSL sau TLS; * LDAP pentru serviciu de director (pentru a publica date către imprimante sau reţea, opţiuni de dispozitiv, driver-e, costuri, sau pentru a verifica parolele cînd se execută autentificarea).
See Also CUPS, PWG, IETF, RFC, Criptare TLS.
Funcţionalităţile noi de tipărire ale KDE de la versiunea 2.2 sînt reprezentate de mai multe module care translatează caracteristicile şi setările diferitelor subsisteme de tipărire (CUPS, LPR/LPD în stil BSD, RLPR...) în ferestre şi dialoguri grafice KDE drăguţe pentru a uşura folosirea lor. Cel mai important la utilizarea zi de zi este "kprinter", noua interfaţă grafică a comenzii de tipărire. -- Observaţie: KDEPrint nu implementează propriul mecanism de spooling sau de procesare PostScript®. Pentru aceste funcţii el se bazează pe subsistemul de tipărire selectat. Totuşi, peste această fundaţie îşi adaugă şi ceva propriu...
See Also Tipărire în stil BSD, CUPS, kprinter, Manualul KDEPrint....
...este numele documentului de referinţă care descrie utilizatorilor şi administratorilor funcţiile KDEPrint. Îl puteţi afişa în Konqueror dacă introduceţi "help:/kdeprint" în cîmpul de adresă. Site-ul de web KDEPrint este sursa versiunilor actualizate ale acestei documentaţii, cît şi pentru versiunile PDF ale ei ce pot fi tipărite la o calitate deosebită. Este scris şi întreţinut de Kurt Pfeifle.
See Also CUPS-FAQ.
kprinter este noul utilitar de printare sofisticat care este utilizat nativ de toate aplicaţiile KDE. Contrar unor păreri greşite, kprinter nu este un legat numai de CUPS, ci suportă şi multe alte subsisteme de tipărire. Puteţi schimba "din zbor" la alt subsistem, între două lucrări de tipărit, fără nici o reconfigurare. Bineînţeles că datorită funcţiilor puternice din CUPS kprinter este recomandat să fie utilizat cu interfaţa CUPS. kprinter este succesorul lui "qtcups" care nu mai este dezvoltat la ora actuală. El a moştenit cele mai bune caracteristici din qtcups şi a adăugat multe altele noi. FOARTE IMPORTANT: puteţi folosi kprinter cu toate funcţiile sale şi în aplicaţiile non-KDE ce permit o comandă de tipărire personalizată, cum sînt de exemplu gv, Acrobat Reader, Netscape, Mozilla, Galeon, StarOffice, OpenOffice şi toate programele GNOME. kprinter se poate comporta ca utilitar de sine stătător, pornit dintr-un terminal X sau o "mini-linie de comandă" pentru a tipări mai multe fişiere diferite, din foldere diferite, cu formate diferite, într-o singură lucrare şi simultan, fără a fi necesară deschiderea fişierelor în aplicaţiile asociate! Formatele de fişiere suportate sînt PostScript®, PDF, text internaţional şi ASCII, precum şi multe formate grafice populare: PNG, TIFF, JPEG, PNM, Sun RASTER etc.
See Also QtCUPS.
A fost una dintre primele companii care au distribuit propriile driver-e de imprimantă Linux pentru unele din modelele lor. Totuşi, acele driver-e sînt prezente numai în format binar (codul sursă nu este disponibil) şi de aceea nu pot fi integrate în proiecte cu surse deschise pentru tipărire.
Linuxprinting.org = nu este numai pentru Linux. Toate sistemele de operare de tip UNIX®, precum *BSD şi UNIX-urile comerciale, pot beneficia de informaţiile de pe acest site. El găzduieşte proiectul Foomatic, care ţinteşte să dezvolte un "set de utilitare de configurare pentru driver-e şi spool-ere de tipărire" (Meta Print Spool and Driver Configuration Toolset), care prin intermediul unei interfeţe comune este capabil să configureze subsisteme de tipărire diferite şi driver-ele lor necesare. Acesta va avea abilitatea de a transfera toate cozile, toate fişiere de imprimante şi configurare de la un spool-er la altul fără un nou efort de configurare. -- Pe acest site este administrată şi Baza de Date de Imprimante, o colecţie de informaţii despre driver-e şi dispozitive care permite oricăruia să găsească date despre cele mai noi modele de imprimante şi să genereze pe loc fişiere de configurare pentru orice combinaţie spool-er/driver/dispozitiv cunoscută că merge cu unul din subsistemele de tipărire Linux sau UNIX®.
See Also Baza de Date Linuxprinting.org.
O bază de date ce conţine imprimantele şi driver-ele lor asociate, o mulţime de informaţii şi documentaţii. La ora actuală oferă unele utilitare pentru integrarea uşoară a acestor driver-e într-un sisteme dat. Dintre acestea, setul de utilitare "Foomatic" utilizează baza de date pentru generarea "din zbor" a configuraţiilor de lucru pentru modelul dumneavoastră de imprimantă şi subsistemul de tipărire ales.
See Also Foomatic.
LPR == unii îl traduc prin Line Printing Request (cerere la imprimanta de linie), iar alţii ca: Line Printer Remote (imprimantă de linie distantă).
See Also Tipărire în stil BSD.
Similar cu APSfilter, Magicfilter oferă funcţii de recunoaştere automată a tipului de fişier şi, bazat pe acest lucru, conversia automată a fişierului la un format tipăribil, în funcţie de imprimanta ţintă.
See Also APSfilter.
Abreviere pentru Multipurpose (sau Multimedia) Internet Mail Extensions (Extensii pentru Poşta Internet cu scop General). Tipurile MIME au fost utilizate pentru prima dată să permită transportul datelor binare (de exemplu fişiere grafice ataşate la e-mail-uri) prin conexiunile de poştă electronică care în mod normal transmiteau numai caractere ASCII: datele trebuiau codate în reprezentare ASCII. Mai tîrziu acest concept a fost extins pentru a descrie un format de date independent de platformă, dar în acelaşi timp într-un mod neambiguu. Din experienţa cu Windows®, fiecare ştie că extensia .doc este asociată fişierelor Microsoft® Word. Pe platforma Windows® există ambiguitate: extensiile .doc mai sînt utilizate şi pentru fişiere text obişnuite sau pentru cele Adobe Framemaker. Şi dacă un fişier Word real este redenumit la o extensie diferită, nu mai poate fi deschis de programul asociat. Fişierele corelate prin MIME poartă în ele un şir de date de recunoaştere ce descrie formatul fişierului bazat pe o schemă categorie_principală/subcategorie. Înăuntrul IPP, fişierele de tipărit sînt de asemenea descrise utilizînd schema de tipuri MIME. Aceste tipuri sînt înregistrate la organizaţia IANA (Internet Assigning Numbers Association) pentru a fi siguri că nu există duplicate şi conflicte. CUPS are propriile tipuri MIME înregistrate, ca de exemplu application/vnd.cups-raster (pentru formatul intern CUPS de imagine raster).
See Also CUPS, Easy Software Products, ESP PrintPro, Gimp-Print.
Abreviere pentru Printer Control Language, un limbaj de imprimante dezvoltat de HP®. PCL a început în versiunea 1 ca un simplu set de comenzi pentru tipărirea ASCII. La ora actuală, în versiunea PCL6 şi PCL-X, este capabil de tipărire grafică şi color -- totuşi în afara zonei Microsoft® Windows® şi HP-UX® (Varianta HP® de UNIX®), nu prea este utilizat...
See Also ESC/P, HP®/GL, PDL, PostScript®.
Abreviere pentru Page Description Language (Limbaj de Descriere a Paginii). PDL descrie, într-un mod abstract, o reprezentare grafică a paginii. - Înainte de a fi transferat în toner sau cerneală pe hîrtie, un PDL trebuie să fie mai întîi "interpretat". În UNIX®, cel mai important PDL este PostScript®.
See Also ESC/P, HP®/GL, PCL, PostScript®.
Abreviere pentru Picture Element (Element de Imagine). Acest termen descrie cea mai mică parte a unei imagini raster (tipărită pe hîrtie sau afişată pe un monitor cu tub catodic sau cu cristale lichide). Deoarece orice reprezentare grafică sau de imagine pe acele tipuri de dispozitive de ieşire este compusă din pixeli, valorile "ppi" (pixel per inch) şi dpi (dots per inch - puncte per inch) sînt unele dintre cele mai importante caracteristici pentru calitatea generală şi rezoluţia unei imagini.
See Also Filtru, Ghostscript, PostScript®, Imagine raster.
Abreviere pentru Print Job Language (Limbaj Lucrare Imprimantă). Dezvoltat de HP® pentru a controla şi influenţa setările implicite şi per-lucrare ale imprimantei. Nu este utilizat numai cu imprimantele PCL de la HP®. Şi multe imprimante PostScript® şi de alt tip înţeleg comenzile PJL trimise către ele din mijlocul unei lucrări de tipărit sau ca semnal separat.
See Also PCL.
PostScript® (prescurtat de cele mai multe ori "PS") este standardul de-facto pentru tipărire în lumea UNIX®. A fost dezvoltat de Adobe şi licenţiat producătorilor de imprimante şi celor de software. Deoarece specificaţiile PostScript® au fost publicate de Adobe, există şi implementări "terţe" de generare PostScript® şi interpretoare software PostScript® (unul dintre cele mai cunoscute în lumea software-ului liber este Ghostscript, un interpretor PS extrem de puternic).
Abreviere pentru PostScript Printer Description; (Descriere Imprimantă PostScript). PPD-urile sînt fişiere ASCII ce stochează toate informaţiile despre capabilităţile speciale ale unei imprimante, plus definiţiile comenziilor (PostScript sau PJL) de a apela anumite funcţii (de exemplu duplexarea). Aşa cum relevă şi explicaţia acronimului, PPD-urile au fost la început utilizate pentru imprimante PostScript®. CUPS a extins conceptul PPD pentru toate tipurile de imprimante. PPD-urile pentru imprimante PostScript® sînt oferite de producătorii de imprimante. Ele pot fi utilizate cu CUPS şi KDEPrint pentru a avea acces la toate funcţiile oricărei imprimante PostScript®. Echipa KDEPrint vă recomandă să utilizaţi un PPD care a fost scris pentru Microsoft® Windows NT. PPD-urile pentru imprimantele non-PostScript necesită un "filtru" însoţitor pentru a procesa fişierele PostScript® de tipărit într-un format acceptat de dispozitivul non-PostScript ţintă. Acele combinaţii PPD/filtru nu sînt (încă) disponibile de la producători. După iniţiativa programatorilor CUPS de a folosi PPD-uri, comunitatea software-ului liber a fost suficient de creativă de a veni rapid cu suport pentru majoritatea modelelor de imprimante recente, cu PPD-uri şi filtre Ghostscript clasice. Observaţie: calitatea tipăririi variază de la "aspect fotografic de înaltă calitate" (utilizînd Gimp-Print cu aproape toate modelele inkjet Epson) pînă la "greu de citit" (utilizînd filtre Ghostscript apelate de Foomatic pentru modele declarate "paperweight" în baza de date Linuxprinting.org).
See Also CUPS, Linuxprinting.org, PostScript®.
PPD-O-Matic este un set de scripturi Perl care rulează pe serverul de web Linuxprinting.org şi pot fi utilizate direct pentru a genera PPD-uri pentru orice imprimantă despre care se ştie că poate tipări cu Ghostscript. Aceste PPD-uri pot fi ataşate la CUPS/KDEPrint, precum şi la aplicaţii ce utilizează PPD-uri, precum StarOffice, pentru a determina toţi parametri necesari lucrărilor de tipărit. La ora actuală este recomandat să utilizaţi "PPD-O-Matic" în loc de vechiul CUPS-O-Matic. Pentru a genera un PPD, vizitaţi baza de date de imprimante, selectaţi modelul imprimantei dumneavoastră, daţi clic pe legătură pentru a afişa filtrele Ghostscript disponibile pentru acea imprimantă, selectaţi unul, daţi clic pe "generează" şi la final salvaţi fişierul pe calculatorul dumneavoastră. Nu uitaţi să citiţi instrucţiunile. Verificaţi că pe sistemul dumneavoastră aveţi instalat Ghostscript şi filtrul pe care l-aţi ales la generarea PPD-ului.
See Also PostScript®, CUPS-O-Matic, Linuxprinting.org, Foomatic.
La sistemele de tipărire în stil BSD, fişierul "printcap" conţine informaţiile de configurare. Demonul de tipărire citeşte acest fişier pentru a afla ce imprimante există, ce filtre să utilizeze pentru fiecare, unde sînt folderele de spool, dacă se utilizează pagini banner şi aşa mai departe. Unele aplicaţii au nevoie să citească fişierul printcap file ca să afle numele imprimantelor existente în sistem.
See Also Tipărire în stil BSD.
Abreviere pentru Printer-Management Information Base ( (MIB Imprimantă). Un fişier MIB defineşte setul de parametri care sînt memoraţi în imprimantă pentru a fi accesaţi din reţea. Acest lucru este util dacă trebuie administrat un număr mare de imprimante de reţea (în unele cazuri, mii) cu ajutorul SNMP (Simple Network Management Protocol - Protocol Simplu de Administrare în Reţea).
Abreviere pentru Printer Working Group (Grupul de Lucru pentru Imprimante). PWG este o asociaţie de firme din industria imprimantelor care, în anii trecuţi, a dezvoltat mai multe standarde pentru tipărirea în reţea. Acestea au fost mai tîrziu acceptate de IETF ca standarde RFC, de exemplu "Printer-MIB" şi IPP.
See Also PostScript®, IPP, MIB imprimantă, SNMP.
Dacă utilizaţi o sintaxă precum "print:/...", aveţi acces rapid la resursele KDEPrint. Dacă scrieţi "print:/manager" în bara de locaţie Konqueror, va fi afişată interfaţa administrativă a KDEPrint. Pentru a obţine acest efect, Konqueror utilizează binecunoscuta tehnologie KDE "KParts".
See Also Dispozitiv de I/E, KParts.
.
See Also Baza de Date Linuxprinting.org.
QtCUPS şi KUPS au fost predecesorii KDEPrint. Acum nu mai sînt folosite şi nu mai sînt dezvoltate. Ceea ce a fost bun în qtcups a fost preluat în "kprinter", noul dialog KDE de tipărire (care a fost îmbunătăţit faţă de qtcups). Tot ce a fost bun la KUPS există acum în Managerul KDEPrint (accesibil din Centrul de Control KDE sau din Konqueror prin URL-ul "print:/manager") -- cu mai multe funcţii şi mai puţine defecte. Fostul dezvoltator KUPS, Michael Goffioul, este acum programator al KDEPrint.
See Also kprinter.
Fiecare imagine de pe un mediu fizic este compusă dintr-un model de puncte individuale în culori şi (probabil) mărimi diferite. Aceasta se numeşte "imagine raster". Ea este opusul unei "imagini vectoriale" unde grafica este descrisă în curbe continue, nuanţe, forme şi zone umplute reprezentate prin formule matematice. Imaginile vectoriale în mod normal au mărimi mult mai mici şi pot fi scalate fără nici un fel de pierderi de informaţie şi calitate -- totuşi nu pot fi afişate direct şi de fiecare dată trebuie "randate" sau "rasterizate" la rezoluţia dorită şi de care este capabil dispozitivul de afişare. Rasterizarea este făcută de un Raster Image Processor (RIP), adeseori programul Ghostscript sau altă aplicaţie de filtrare.
See Also Pixel, Ghostscript, PostScript®, Filtru, RIP.
Abreviere pentru Raster Image Process(or) (Procesor de Imagini Raster). Dacă este utilizat în contextul tipăririi, "RIP" înseamnă o entitate hardware sau software care converteşte PostScript® (sau alte formate de tipărire care sînt reprezentate într-unul din PDL-urile non-raster) într-un format de imagine raster astfel încît este acceptabil pentru "mecanismul de tipărire" al imprimantei. Cele PostScript® au propriul RIP de tip PostScript. Un RIP poate sau nu fi localizat în imprimantă. Pentru multe sisteme UNIX®, Ghostscript este pachetul care oferă funcţia de "RIP implementat în software". El rulează pe calculatorul gazdă şi preprocesează PostScript® sau alte data pentru a fi trimise de dispozitivul de tipărit. De aceea există un "sîmbure de adevăr" în expresia "Ghostscript îţi transformă imprimanta într-o maşină PostScript®", dar nu este corectă în adevăratul sens al cuvîntului.
See Also Filtru, Ghostscript, PostScript®, PDL, Imagine raster.
Abreviere pentru Remote Line Printing Request (Cerere de Tipărire la Distanţă). Acesta este un sistem de tipărire în stil BSD care nu are nevoie de privilegii de administrator pentru a fi instalat şi nici de un fişier "printcap": toţi parametri pot fi specificaţi în linia de comandă. RLPR este la îndemînă pentru foarte mulţi utilizatori de laptop care lucrează într-un mediu în continuă schimbare. Aceasta deoarece poate fi instalat concurent cu oricare al subsistem de tipărire şi oferă o modalitate rapidă şi flexibilă de a instala o imprimantă cu acces direct prin LPR/LPD. Pentru a uşura şi mai mult utilizarea RLPR, KDEPrint are un "Expert de Adăugare Imprimantă". Comanda kprinter permite în orice moment comutarea "din zbor" la RLPR.
Abreviere pentru Simple Network Management Protocol (Protocol Simplu pentru Administrare în Reţea). SNMP este larg utilizat pentru a controla de la distanţă toate tipurile de noduri de reţea (servere, rutere, switch-uri, pasarele, imprimante...).
See Also PWG, MIB imprimantă.
Abreviere pentru Secure Socket Layer (Nivel de Socluri Sigure). SSL este o metodă proprietară de criptare a transferului de date prin HTTP ce a fost dezvoltat de Netscape. La ora actuală este în curs de înlocuire de TLS, un standard al IETF.
See Also Criptare TLS.
Abreviere pentru Synchronous Peripheral Operations OnLine. SPOOL permite aplicaţiilor ce tipăresc (şi utilizatorilor) să-şi continue activitate deoarece grija tipării este preluată de demonul de sistem, care salvează fişierul într-o locaţie temporară pînă cînd imprimanta este pregătită să-l tipărească.
See Also Demon.
Abreviere pentru Transport Layer Security (Nivel de Transport Securizat). TLS este un standard de criptare a datelor transferate prin protocolul HTTP 1.1. El este definit în RFC 2246 şi deşi este bazat pe o dezvoltare iniţială a SSL (de la Netscape), nu este complet compatibil cu ea.
See Also Criptare SSL(3).
Aceasta este a doua variantă a tipăririi tradiţionale UNIX® (faţă de tipărirea în stil BSD). Ea utilizează un set diferit de comenzi (lp, lpadmin,...) faţă de BSD, dar nu se deosebeşte fundamental faţă de el. Totuşi, diferenţa este suficient de mare ca să le facă incompatibile, astfel încît un client BSD nu poate tipări pur şi simplu la un server de tip System V fără a face unele ajustări. IPP este proiectat să rezolve această lipsă şi multe altele.
See Also Tipărire în stil BSD, IPP.
O aplicaţie shareware ce asigură o tipărire de calitate fotografică pentru multe imprimante inkjet. Este util dacă nu puteţi găsi un driver pentru imprimanta dumneavoastră. Poate fi ataşat într-un sistem tradiţional Ghostscript sau într-unul modern CUPS.
See Also Gimp-Print.
Abreviere pentru X Printing Panel. XPP a fost prima comandă grafică gratuită de tipărire pentru CUPS, scrisă de Till Kamppeter şi în anumite privinţe se aseamănă cu utilitarul "kprinter" din KDE.
Dispozitivele de I/E permit aplicaţiilor KDE să acceseze resursele distante la fel de uşor ca pe cele locale (făcîndu-le “trasnparente de reţea”). Resursele distante (de exemplu fişiere) ar putea să fie localizate în partajări SMB sau similare.
Sistemul de intrare/ieşire KDE care utilizează aşa-numitele Dispozitive de “I/E”.
See Also Dispozitiv de I/E, KDE.
KParts este o tehnologie de încapsulare care permite aplicaţiilor KDE să înglobeze alte aplicaţii KDE. De exemplu, vizualizorul text utilizat de Konqueror este o componentă de tip KPart.
See Also Konqueror.
KSycoca (KDE System Configuration Cache) este un cache de informaţii de configurare care, de exemplu, garantează accesul rapid la itemii de meniu.
See Also KBuildSycoca.
Dacă este menţionată în legătură cu KDE, de cele mai multe ori antialierea se referă la finisarea fonturilor vizibile pe ecran. Acest lucru este posibil în KDE dacă este folosit Qt™ 2.3.0 sau mai recent împreună cu XFree86 4.x.
X-Server reprezintă un suport obligatoriu peste care sînt construite felurite interfeţe grafice precum KDE. El administrează evenimentele de bază primite de la mouse şi tastatură (de la calculatorul local, cît şi de la maşinile distante) şi asigură rutine de grafică elementară pentru desenarea dreptunghiurilor şi a altor primitive grafice.
KBuildSycoca este un utilitar de linie de comandă care regenerează aşa-numita bază de date KSycoca. El este util, de exemplu, dacă din KControl lipsesc toate modulele.
Acesta este proiectul şi numele de fişier al centrului de control KDE. KControl vă permite să personalizaţi aproape orice opţiune de configurare din KDE.
See Also KDE.
Kicker este porecla cît şi numele de proiect al panoului KDE.
Konqueror este un manager de fişier, navigator web, vizualizor de imagini şi multe altele. El este parte centrală a proiectului KDE. Puteţi afla mai multe informaţii despre el la http://www.konqueror.org.
See Also KDE.
KSirc este clientul IRC implicit care vine odată cu distribuţia dumneavoastră de KDE. Îl puteţi folosi să conversaţi cu oricine din reţeaua IRC.
See Also IRC.
Acest concept încearcă să înlocuiască multe acţiuni, precum copierea de fişiere dintr-un loc în altul, printr-o manevră cu mouse-ul.De exemplu: dînd clic pe o iconiţă dintr-o fereastră Konqueror, mutaţi mouse-ul în altă fereastră ţinînd în continuare butonul apăsat, iar apoi eliberaţi butonul (“daţi drumul” obiectului). Astfel copiaţi fişiere.
See Also Konqueror.
Abreviere pentru Graphical User Interface. Fiecare mediu grafic de birou(precum KDE) este un GUI. Cele mai multe din ele oferă suport pentru mouse şi/sau ferestre care să controleze programele.
See Also KDE.
Abreviere pentru “K Desktop Environment”, o interfaţă grafică de vîrf pentru sisteme UNIX®. Puteţi afla informaţii detaliate la http://www.kde.org.
See Also GUI.
GNU Network Object Model Environment, una din interfeţele grafice UNIX® de vîrf.
See Also GUI.
Face referire la panou (cunoscut şi sub numele de “Kicker”) care de cele mai multe ori se află în partea de jos a ecranului.
Procesul de citire a datelor audio de pe un unitate CD-ROM şi salvarea lor pe hard disk.
Interfaţa grafică a KDE este contruită peste toolkit-ul Qt™ care oferă multe din elementele grafice (aşa-numitele “Widget”-uri). Ele sînt utilizate la construirea interfeţei aplicaţiilor. Mai multe informaţii despre Qt™ găsiţi la http://www.trolltech.com.
Abreviere pentru “internaţionalizare”. KDE suportă o mulţime de limbaje şi mai multe tehnici de internaţionalizare fac posibilă traducerea cu uşurinţă a mesajelor interfeţei grafice cît şi a documentaţiei însoţitoare. Mai multe despre acest proces puteţi afla la http://i18n.kde.org.
Abreviere pentru “localizare”, procesul de adaptare a unui program la mediul local. Acesta include, de exemplu, moneda utilizată pentru valorile monetare sau formatul timpului.
See Also i18n.
Elemente grafice precum bare de defilare, butoane sau linii de editare. El sînt utilizate de KDE la construcţia interfeţei grafice.
Concurrent Version System. CVS reprezintă o modalitate elegantă de a administra versiunile fişierele şi de permite mai multor programatori să lucreze la acelaşi proiect. La http://www.kde.org/anoncvs.html aflaţi modul în care puteţi obţine sursele KDE prin acces CVS anonim.Mai multe despre CVS puteţi aflaţi la http://www.cvshome.org.
Request For Comment. O modalitate obişnuită de a publica idei noi despre un protocol sau proceduri în scopul de fi evaluate de comunitatea Internet. Deşi RFC-urile nu sînt obligatorii, cele multe din aplicaţii încearcă să adere la ele din momentul în care au fost aprobate de comunitate. Mai multe informaţii despre RFC-uri puteţi găsi în pagina de web RFC.
Server Message Block. Un protocol de reţea utilizat în reţelele Microsoft® Windows® pentru a accesa sistemele de fişiere ale altor calculatoare.
See Also Dispozitiv de I/E.
Internet Relay Chat. Un protocol definit în RFC 1459, care controlează specificaţiile pentrun a oferi conversaţii bazate pe text, în timp real.
See Also RFC.
Acesta poate fi un nume din fişierul /etc/hosts
(calculatorul-meu
), un nume Internet (www.kde.org
) sau o adresă IP (192.168.0.10
).